Sunt aici de-o vreme si cred ca tot aici eu am sa fiu,
In lumea in care aproape ca nimeni nu ma vede,
Caci e-un suflet pe ici colo si-n rest e doar pustiu…
Povesti pe care, cine nu le citeste zilnic, nu le poate crede.
Am inchis intr-o cutie cateva amintiri vechi si prafuite,
Sa-mi aduca aminte de putina fericire ce-am avut-o eu,
Cu toate ca multe zile mi-au fost mai reci si chinuite...
Lucruri pe care nu le-as intelege daca nu le-as fi trait cu greu.
Mai deschid din cand in cand o carte si o rasfoiesc usor,
Are multe pagini galbejite si sunt rupte ca sunt deja uzate,
Dar, frumos graieste, ca si oamenii ce canta-n biserica la cor...
Eu respect cartea si autorul, dar la unii gasesti carti, aruncate.
Am si uitat ce inseamna sa zambesti, caci sunt lihnit de foame,
Ma mai ajuta o doamna, un domn care trec zilnic pe langa mine,
Pentru acesti oameni buni, seara ma mai rog si spun, Doamne...
Ai grija de ei, ca merita ce e mai bun, o viata usoara si numai bine.
Ploua prin crapaturile prin care, cand noaptea e senin vad stele,
Cainii sunt cei ce ma incalzesc, cand nu mai pot dormi de frig,
Ma doare totul ingrozitor, dar cui sa-i pese de problemele mele...
Mai am putin si am sa mor si nu am pe nimeni, “ajutor” sa-i strig.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu