Introducere...


"Totul e o artă în viața asta, orice mânuiești iese mai bine dacă ai idei, ești creativ și îți păstrezi sufletul mereu tânăr.
Întotdeauna necunoscutul va atrage curioși dar ca să fii un om frumos și apreciat nu trebuie să te dezbraci!"

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

O reclamă simpatică de Crăciun


Cea mai înduioşătoare reclamă de Crăciun de anul acesta -> ştire preluată de la rtv.net pt că mi-a plăcut :)

Deşi mai este mai bine de o lună până la Crăciun, au început deja reclamele de sezon, iar una dintre cele mai frumoase aparţine lanţului de magazine britanice John Lewis. (spotul TV a fost filmat în Noua Zeelandă)

Reclama începe cu doi copii care fac doi oameni de zăpadă, în curtea casei lor. Însă, înainte de a le pune oamenilor de zăpadă eşarfa şi mănuşile, copilaşii sunt chemaţi în casă de mama lor. Omul de zăpadă - băiat, dispare în dimineaţa următoare şi îl vedem într-o călătorie lungă, în care înfruntă capriciile vremii şi pericolele lumii. Omul de zăpadă ajunge apoi într-un oraş şi zâmbeşte când ajunge la destinaţie.
Motivul călătoriei secrete a omului de zăpadă nu este dezvăluit decât la finalul spotului TV, când se întoarce în grădina sa în dimineaţa de Crăciun, cu un cadou pentru soţia sa - o eşarfă şi mănuşi. Sloganul reclamei este "Oferă un pic mai multă dragoste Crăciunul acesta".

Voi ce faceţi Crăciunul ăsta, uita-ţi de toţi ca de obicei sau le încălziţi sufletele celor dragi aşa cum ar trebui, cu o vorbă bună, o surpriză, un cadou... ? Unii dintre voi mai plini de ei, crede-ţi că merită să vă gândiţi numai la persoana voastră uitând de unde aţi plecat şi ce au făcut alţii cândva ca vouă să vă fie bine? Mai gândiţi-vă o dată dacă merită să vă menţineţi atitudinea de neghiobi... sper să auzim de bine!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu