Filosofare

E o cale mult prea lunga si sunt foarte multe lucruri de facut ca sa putem fi scuturi aspre in fata unor sageti pline de-un venin dulceag…

Si de ai sa incerci sa opresti arcul ce-ti trimite acum sageti tot ai sa simti veninul dulce ce-ti va imbraca inima intr-o mantie grea de foc…

Si vor cadea cascade de cuvinte scrise in sirul indian, se vor darama si din peretii castelului in care te-ai ascuns dar pe tine nu te vor atinge nici macar urmele de praf…

Asa e in viata trebuie sa inveti sa calci pe spinii serpilor din jungla, sa te legeni pe liane, sa privesti soarele ca pe lampasul mintii tale ce sta aprins la vederea oricarui intuneric din irisul unui om…

Si cum se misca frunza-n vant asa te legeni si tu omule cand iti vin dintr-o parte si din alta promisiuni de bine sau averi… tu cu chip de inger dar cu mania unui demon te indrepti spre altarul din spatele scenei de zi cu zi si cauti o biblie sa-ti mantuiesti sufletul lovit de-un fulger rosu, ca sa poti sa taci sa nu mai zbieri…

Stai de mult in umbra altui personaj ce ti-a furat rolul si-ti i-a acum si aerul innegrit de durere, luna nu-ti mai mangaie obrazul noaptea ci iti lasa urme pe fereastra si simti cum aluneci pe o scara plina de lipitori si apoi te opresti mai jos de morminte…

Dar te ridici triumfator ca un soldat cu un steag in mana si chiar de nu mai ai sireturi sa te legi si bocancii tai te strang, te dor ranile de la picioare si-ti cad nasturi de la haina, inaintezi prin noroiul ca o smoala pana la biserica din sat sa-ti faci cruce, sa te rogi si apoi sa te lupti cu boala care nu te-a mai lasat…

Si de fiecare data iti pierzi increderea in tine si stai cu capul aplecat ca si cum calaul orb ti l-a taiat, dar ridica-ti fruntea senina spre ceruri si priveste inainte, nu te ocupa de nimicuri ce nu pot fi ale tale ca risti sa treci de lucruri bune pe care nu le vezi ca-n mintea ta ca o cortina sta dorinta iubirii unui suflet otravit…

Exista o poarta mare pazita de un cal cu capete de lei dar nu ti-e teama tie de o asemenea creatura si treci cu osul puterii intr-o mana si cu toiagul de curaj in alta, te inchini parca la stele si te-nvarti in cerc o data si poarta se deschide iar tu primesti si aripi ca sa zbori in lumea-n care zambetul se face miere iar lacrima se face sare…

Greierul din trusa medicala incepe si canta cand ma apropii de coltul de la harpa, oglinda se transforma-n traseu spre o comoara iar trandafirul din ghiveci isi schimba culoarea la petale in fiecare seara…iubirea imi bea toata apa de la moara, parfumul ochilor ce plang imi intuneca vederea, atingerea inimilor reci imi fac ranile sa doara dar la auzul unei serenade am sa adorm si fara somn de acum in placerea unor nopti de vara…