E o poveste trista a unor tineri blestemati sa se iubeasca, sa se inteleaga, sa fie meniti unul pentru altul dar carora li s-a taiat si ultima creanga de sub picioare intr-un moment dificil, carora li s-au inchis majoritatea usilor deschise pana acum si carora imi e teama ca li se va pierde urma… pacat, mare pacat!
Nu e vorba de vreo boala, nimeni nu va muri-n curand Doamne fereste! stiu ca sunt lucruri mai grave si altii o duc mai greu dar fiecare are cate-o framantare si ar vrea sa le fie mai usor. In cazul de fata, motivul care strica o relatie minunata e lipsa unui loc de munca (a banilor), pe care nimeni nu vrea sa ti-l ofere, esti amanat, esti mintit, ti se spune ca nu au nevoie de tine sau ca nu esti potrivit… atunci cu ce sa-ncepi o viata?
Ajungi iar sa pleci, sa stai departe, sa cauti un alt loc langa familia ta, sa cauti sa faci cumva sa fie bine sa-l poti tine si pe el langa tine dar pana atunci pleci afara sa faci un ban, lasandu-l singur in departare, uitat de toti si plans doar de persoana ta, fara sa stii daca va trece peste anul ce urmeaza, daca vei mai auzi de el, daca va mai fi vreodata ceva… Doare si doare tot mai tare si e tot mai adanca si sufocanta durerea din inima ta, vezi cum se naruie din nou totul, simti cum moare ceva in tine, cum te stingi pe jumatate… de ce ti se intampla iar tie astea toate? Nu mai e un joc de copii, nu mai e o aventura de adolescenti besmetici de cap, acum deja e vorba de-un viitor in viata reala, o viata amara…amara de tot…
Ma intreb ce se petrece in mintea ta si ce lupta duci tu cu tine in sufletul tau?… "tot ce stiu mai bine e ca pe mine ma doare si nu ca asa-mi doresti tu dar nu ai de ales, mi-ai fost si mi-ai fi de mare ajutor, fiindca esti singurul cu care ma aseaman, cand ne uitam in oglinda ne vedeam unul pe altul si doar noi ne puteam citi ca pe doua carti deschise, in timp ce pentru restul eram carti inchise cu coperti pline de praf… Imi e greu mie si simt cum ma arde in piept dar si pentru tine e din ce in ce mai greu si greul nu se termina pentru nici unul din noi aici, el de abia acum incepe. A fost frumos si ar fi putut fi pentru ca ne completam unul pe altul si asa vom fi mereu, dar nimeni nu ne va ajuta niciodata, nimeni nu ne va intinde o mana ca sa ne ridice de jos, toti ne calca in picioare si ne inchid usa in fata. Doare sa stii ca in cateva zile viata ne desparte, ne pune pe fiecare pe-un alt drum, drumuri care pot sa nu se mai intalneasca niciodata, doua suflete care vor suferi nevinovate, doua suflete care s-au intalnit dupa atata amar de vreme, dupa ce s-au cautat atatia ani si printr-o intamplare au reusit sa se cunoasca si sa se accepte…" nu exista durere mai mare ca aceea de a renunta obligatoriu la o persoana draga din cauza lipsei de bani si de a fi amenintat mereu cu “dragostea de la distanta nu tine” si “ochii care nu se vad se uita”… ''of, of oftez degeaba, doare stiu cat de tare poate sa doara, durere ca aceasta nu a fost pana acum…'' Dar de ce Dumnezeu a vrut ca ei sa se intalneasca? Stia ca impreuna fac o pereche reusita, dar inainte trebuie sa intampine mai multe greutati, sa treaca niste teste, sa se convinga ca sunt unul pentru altul… Sunt de acord cu toate, dar daca tot sunt facuti unul pentru altul de ce nu li se da o sansa sa continue? Daca isi doresc atat de mult, ar trebui sa li se ofere o “fundatie” pe care ei sa poata cladi restul in timp sau macar o minune! Stiu ca nu exista minuni dar exista sperante, la care nu renunti usor, ultima speranta moare intotdeauna odata cu tine! E deja prea mult, fiecare a facut un pas mare ca sa se ajunga aici, sa poata sta impreuna, sa se cunoasca mai bine si au incercat sa faca ceva, ar fi pacat sa se transforme totul in franturi de amintiri… si asa viata e doar una si si ea e scurta si grea, macar cat poti si esti tanar sa te bucuri de ea!
De ce viata e asa de cruda? Si mai ales de ce oamenii sunt atat de nepasatori si reci? De ce exista atata minciuna si de ce trebuie sa ne mintim si noi? Atatea intrebari la care nu e nimeni care sa-ti dea raspunsurile corecte fara sa te doara…
''Te iubesc suflet bun cu ochi intunecati!! Te-am iubit de prima data, te-am iubit intotdeauna si am sa continui sa o fac!! Asa cum ma iubesti si tu pe mine, cu chipul tau senin, cu zambetul tau cald si imbratisarea ta duioasa, cu sufletul tau atat de trist si inlacrimat, de la cate ti s-au intamplat deja in viata, viata in care ai ramas, nu ai plecat! E greu sa ramai fara un parinte de la varsta la care aveai asa multa nevoie sa fi pe langa el, avea sa te invete multe si sa-ti faca un viitor, te-ar fi facut un om mai tare si n-ai fi dat niciodata inapoi! Nu peste mult timp a urmat ca celalalt parinte al tau sa plece peste hotare, ca sa faca un ban cinstit vreo cativa ani, timp in care te-a lasat singur, sa ai grija de locuinta neincapatoare, de bunicii bolnavi si de copiii mici de gradinita, trebuind sa ajungi si la cursurile tale de la scoala, ocupandu-te de tot… nimeni din jurul tau n-avea rabdare sa te inteleaga sa-ti aline din suparari si din dureri, ba din contra iti mai adunau, toti te judecau gresit crezand ca tie iti merge bine dar numai tu sti cum a fost… Nu ti-a fost usor de la inceput si nici de acum nu o sa-ti fie, eu sunt singura martora a durerilor tale, a ranilor adanci, a lacrimilor ce-ti curg siroaie, a culmilor pe care te lupti ca sa ajungi!... Si cand credeai ca viata e asa murdara si ca nu vei gasi pe nimeni cu suflet mai curat ai intalnit acea persoana care te completa, care era mai rabdatoare si mai intelegatoare decat te-ai fi asteptat, care a fost mereu alaturi de tine si avea dorinta sa te sprijine la greu… da, sunt eu… mereu am fost si am sa fiu acolo pentru tine, singura dorinta a mea e sa nu uiti de mine, ce-am trait impreuna stim numai noi si intotdeauna va fi bine de vom fi iarasi amandoi…''
''Nimeni nu-mi poate intelege durerea si nu-mi poate vedea ochii care-mi plang, sufletul ce mi s-a inegrit si gandurile ce m-au acoperit… Cum sa fac sa fie bine, unde sa ma duc, cu cine sa discut?... E greu sa treci peste atatea clipe frumoase, ca si cum nu ne-am fi intalnit deloc cand sunt cele mai minunate momente petrecute dupa atata timp de singuratate interioara, este exact ce ai asteptat, mentionand acest lucru in rugaciunea ta din fiecare seara." Cum sa uiti zilele in care tristetea nu-ti dadea pace si un om atat de bun te facea sa zambesti si sa treci peste greu, incerca din putinul pe care-l avea sa-ti ofere cat mai mult sa nu simti lipsa la nimic, astfel ca uita si de propria persoana… si acei doi trandafiri cu multumiri si pasiune ce ti-au facut sufletul sa tresara fiindca nu te-ai fi gandit ca se va putea ocupa si de tine, trecand si asa sarmanul prin atatea probleme dar n-a uitat fiindca ii pasa si erai pe primul loc inainte de toate… ''cel rosu mi l-a oferit ca sa stiu cat de mult ma iubeste si ca se bucura ca m-a intalnit iar cel alb cu la multi ani inainte si cu speranta ca va reusi sa ma poata face sa raman… nu vrea sa plec nici el si nici eu n-as pleca niciodata, dar din ce sa traim? Nimeni nu ne ajuta, toti uita de noi, suntem tineri si avem viata inainte am putea face multe dar cu ce?... exista Cineva acolo Sus?'' Exista, dar si El are atatea lucruri de rezolvat incat a obosit vazand cum lumea a scapat de sub control si nu poate prea multe sa repare…
''Stie cineva cat e de dureros sa-ti spui adio, cand te urci in tren si stii ca trenul vrea sa plece si tu ai vrea ca sa ramai? Stii cum sufletul in lacrimi se ineaca, cand inima ta in pieptul lui vrea ca sa bata, cand ochii tai vor doar pe el sa-l vada, iar tu in bratele lui vrei sa te cuibaresti mereu, dar nu-l vei mai avea si-ti va fi tare greu!! Am nevoie de putere si de incurajare sa continui fiindca simt cum ma surp, e a nu stiu cata oara cand mi se i-a intr-un fel sau altul ceea ce mi s-a dat pe merit, nu e de glumit dar fiecare dezamagire duce la o depresie, fiecare lupta pierduta cu tine si cu viata te intareste aparent dar de fapt te intoarce pe dos, fiecare vis pe care ti-l calca altii in picioare te face sa te izolezi in mintea ta si daca nu esti norocos sa fi inzestrat cu dorinta de a nu renunta niciodata la ce e al tau ajungi un ratat! Stiu cum e, dar pot spune ca eu inca sunt tare, cu toate ca nici viata mea nu a fost presarata cu roze si nici nu va fi vreodata, dar pe cat sunt vazuta de curajoasa si caracterizata ca o fire rebela, pe atat ma inchid in inima mea si ma framant de multe ori, ma afecteaza si faptul ca intotdeauna m-am ocupat de altii si am cautat sa fac sa fie bine, sa ii impac pe toti uitand de mine… si parca tot nu a fost bine. ''De mine nimeni nu isi aminteste, nimeni nu se opreste din drumul lui ca sa trateze si rana mea adanca, se opresc ca sa isi stinga mucul de tigara in ea si cand am impresia ca simt si eu putina fericire, atunci mi se i-a orice colt de Rai descoperit, fiind uitata in intuneric, singura, abandonata, lasata a nimanui… dar eu totusi nu sunt om? Am si eu un suflet rupt si vezi si tu cat de tare poate sa doara! Nu imi poti spune ca o sa ne treaca, ca o sa uitam de tot, ca nu poti promite nimic ca vei reusi sa faci sa fie bine, ca nu sti nici ce va fi cu tine… nu trai cu gandul asta, inca nu e nimic pierdut, stii bine cat de mult insemni tu pentru mine si cate as putea sa fac; stiu ca tu te ascunzi de mine si suferi pe ascuns, ca iti este greu si tie sa ma stii plecata, sa ramai nelamurit daca vom putea continua vreodata si stiu ca plangi si tu dar nu vrei sa te vad plangand, vrei sa pari tare, dar te doare! Si vine vorba sa pornesc iarasi in alta parte de la inceput, sa incerc sa o iau de la capat, dar cat sa o mai iau de la capat? Cate inceputuri de capete mai am? Vreau liniste sufleteasca, vreau sa am ce e al meu, vreau sa fiu fericita, am facut destule sacrificii pana acum si am suflet bun, imi cer iertare pentru greselile mele sunt om si orice om greseste dar pedepsele pe care le platim pentru altii vreau sa se opreasca, nu vreau sa sufere nimeni din cauza mea si nu mai vreau nici eu sa sufar, imi doresc sa am si eu loc in propria-mi viata… nu merit? Chiar nu merit?... probabil ca nu merit…"
''Cum sa te plimbi prin viata asta singur? Cu ce drag mai gatesti la bucatarie cand stii ca ai pentru cine gati, ca sunteti doi, ca va intelegeti, ca faceti totul impreuna… Ce frumos e cand stii ca vii acasa de la munca si ai pe cine sa-ntalnesti, la cine sa te lauzi, sa te plangi cu ce s-a intamplat astazi la tine si celalalt sa si le spuna pe-ale lui, sa stii ca are cine sa te stranga in brate, cine sa te faca sa zambesti, sa fi linistit ca e cineva acolo pentru tine si ca nu ai cum sa-l pierzi… Unde vor fi mangaierile astea toate? Cine va mai fi exact ca mine sau cine iti va semana? Nimeni, niciodata fiindca nu suntem toti la fel…'' Gandeste bine si pune in balanta, ce nu ai si ce-ai avut, ce a fost si ti-a placut, ce ai vrea si ai putea avea si daca tu crezi ca locul tau e langa el sau ea, fi tare si lupta pentru viata ta, nu astepta si nu o lasa sa treaca asa… ca nu e timp pentru regrete, reprosuri si indoieli, trebuie sa te descurci singur la inceput si apoi in doi... ''te rog din inima, doreste-ti sa fim din tu si eu... noi!''
''Asa sunt eu foarte deschisa, asa am fost tot timpul, nimeni nu a inteles exact cum sunt dar simt nevoia sa iti scriu, sa ma descarc, sa ma citesc si eu cu atentie, ca sa imi vad viata din foi, voi ma vedeti pe mine si ceea ce fac, eu trebuie sa ma expun in cuvinte ca sa ma cunosc pe mine si persoana mea. Stiu ca nu multi au rabdare pentru durerile mele fiindca fiecare le are pe ale lui, e de inteles, unii poate se oglindesc in povestea mea patind aproximativ la fel dar multi prefera sa le tina pe ale lor pentru ei pentru a nu se considera ca-si “spala rufele familiei in public”, unele lucruri eu nu le pot tine doar pentru mine, trebuie sa le dau afara, fiindca ma doare, ma arde si nu pot stinge totul cu un simplu pahar cu apa…'' Eu te ascult, te citesc, te inteleg perfect si chiar iti public scrisoarea in stilul meu, poti sa te descarci de ganduri apasatoare, nu e un lucru rau... si eu fac la fel ca tine, imi semeni oarecum... multumesc ca imi povestesti si ai dorit si acceptat sa-ti scriu durerea... as fi preferat sa scriu ceva mai vesel despre viata ta dar daca sustii ca si cu scrierea asta te ajut, placerea e de partea mea sa scriu despre tine.
''Nu-mi doresc pe lumea asta acum nimic mai mult decat un loc de munca stabil sau poate doua pentru doi, sa am si un culcus al meu, in care sa ma asez fara de frica si bineinteles sa-l pot avea alaturi si pe el… impreuna sa mergem mai departe, sa ne luptam cu viata asta oarba si cand ne-o fi si noua bine, sa le facem la parintii nostrii subrezi de atata boala, pe asteptatul nepotel… Trece viata pe langa noi si nu am reusit sa facem mai nimic, trec anii si trecem si noi si trec si altii, unii vor rade de problemele mele, dar asta nu ma mai doare de mult, eu sunt sincera si vorbesc cu oricine si oricand stiu sa ascult!''
''Nu-i nevoie de critici, poata sa nici nu ma citeasca lumea, am trecut deja prin multe si am nevoie sa-mi plang durerea in liniste undeva, nu pot decat in scrisoarea mea…'' Traim ca de obicei cu speranta ca maine ne va fi mai bine la toti, cu toate ca pe undeva crezand de atata vreme asta parem deja niste idioti… oricum va fi totusi bine intr-un final… pe cine incerc sa mint nu stiu… stim cu totii ca speranta asta nu moare niciodata si ultima o duci oricum cu tine in mormant, dar sa ne traim cum putem viata, nemultumiti dar linistiti ca nu ducem lipsa de sperante degeaba… inca mai sunt!!... ma intreb tu cum te simti ca eu una am ramas fara cuvinte…
(am postat mai cu intarzaiere aceasta scrisoare, pentru ca am vrut sa ma asigur ca inainte de a o povesti ca un haz de necaz [vorba Abigaelei], o sa vad tinerii impliniti, sa ma simt si eu mai bine ca atunci cand va fi citita scrierea va reprezenta trecutul, o amintire grea, o invatatura si atat... pot spune acum ca dupa vreo 4 ani de chinuri si lupte, ei sunt bine multumesc, fericiti si bineinteles impreuna, cred ca trebuie sa-i viziteze in curand si barza... le doresc mult noroc in continuare ca viata-i grea, dar o cunoastem deja...)
am
ramas doar o locomotiva... vagoanele s-au ruginit sau au ramas pe drum cu mult
in urma mea... momentan e nevoie de un mecanic bun si niste piese fine ca sa
mai ajung pana la depoul meu dintr-un colt indepartat, sa stationez langa un
alt tren de sprijin, de unde intr-un final sa pot trimite pe noi rute, niste
trenulete mici, rapide, frumoase si comode… cum le cere lumea… 
