[ cine ma cunoaste va intelege fiecare cuvintel la ce se refera, fara a judeca gresit… cine nu, va crede ca eu chiar vorbesc despre trenuri… si bineinteles cat de banal e textu’… nu e nevoie de comentarii daca nu e nimic de spus...! ]
Toata viata am fost un tren, am oprit frumos in gara si am preluat calatori, am vorbit cu ei, le-am purtat de grija, am facut schimb de idei, experiente si bagaje, amintiri de tot soiul, mi-am dat silinta sa fie pe cat posibil multumiti de calatorie… dar… mereu au coborat la un moment dat, dupa o anumita perioada mai scurta sau mai lunga de timp, continuindu-si fiecare drumul cu un alt vehicul, mai scump, mai de clasa, mai frumos, mai tanar, cu “suspensii” mai bune, cu “spirit de calatorie” mai intens… dar… culmea ca nu pentru perioade lungi, pentru ca nu sunt toate mai interesante decat trenul… dar… e la moda… se poarta plictisexu…
Nimeni nu a calatorit prea mult cu trenul… nu eram si nu sunt decat un tren vechi, urat, mic… recunosc... care se presupune ca merita un alt tren vechi, urat dar putin mai mare… probabil singurul tren care insista sa ne retragem in depou impreuna, nu stiu de ce… nu ca ar fi o oferta rea dar nu stiu sigur daca e completa si corecta oferta asta… uneori parca ceva lipseste, cateva vagoane pierdute pe undeva… probabil… sa zicem…
Trenul meu circula pe o singura sina, intr-o singura directie, spre vesnica destinatie ramasa in asteptare, destinatia viitor… mda… cat naiba a mai ramas din el sau ce naiba insemnand acel viitor… in ce consta el oare?!… cine mai stie… cine, la ce il mai asteapta pe vesnicul Maine Indecis cand l-a avut deja pe Ieri-ul adormit cu piticii lui obraznici iar domnul Astazi, ai zice ca e destul sa ajunga pentru o vreme…
Trenul nu se mai poate intoarce in gari si halte din trecut, ca sa culeaga calatori rataciti, pe care nu-i mai recunoaste, din pacate sau nu i-a cunoscut asa cum trebuia niciodata, pentru ca au jucat mereu teatru… niste piese atat de nasoale… dar… daca nu le-a spus nimeni, ei au continuat sa joace…
Nu se poate intoarce nici pentru a recupera bagajele pierdute ale altora, uzate deja si ele de vreme… ce sa faci cu porcariile carpite care miros a formol sau naftalina, pastrate la loc intunecat, speriate de lumina?... nimic nu se mai gaseste in starea initiala, la locul potrivit, astfel ca nici rutele nu mai sunt aceleasi… nici pasagerii nu mai pot sa vada trenul cu aceeasi ochi, crezand ca trenul e de vina ca ei si-au lasat creierul la frizerie odata cu parul tuns sau pentru ca li s-au micit sentimentele in timp ce macinau boabe de cafea cu o rasnita veche…
Multi cand ar fi trebuit sa urce in tren, au stat pe loc asteptand un Intercity pentru ca era mai comod, mai domnesc, nu aveau de gand sa se grabeasca nicaieri, probabil nu aveau pentru ce… cum sa te plimbi cu un cacat de tren normal, toata viata ?!?… mda, dar de gasit vinovati pentru scoatere de ochi, se gasesc de fiecare data…
Cand trebuiau sa coboare din tren au vrut sa mearga mai departe, crezand ca o sa fie plimbati mereu pe gratis, fara sa ofere nimic in schimb… de parca asa e normal, sa caram toti sacalii in vagoanele din spate, ziua la restaurant iar la cuseta peste noapte…
Au fost si cazuri mai speciale, cand am plecat din gara si au fugit in urma mea, fluturand batista uda, dorind sa urce si sa calatorim pentru totdeauna… dar… cam tarziu… si pacat ca ma impingeau deja si alte trenuri din spate… la ce ai mai alergat dupa tren, cand stiai ca poti urca in urmatoarele de cate ori doresti si sa te cobori mai usor cu cateva bagaje? … cu unele trenuri mergeam in paralel si imi tineau umbra cand eu aveam nevoie de soare… dar nu-i nimic, sa fiu eu trenul ala rau, cu zgomotul meu aproape mut…
In alte cazuri nici macar biletul nu l-au cumparat si nici nu intentionau sa o faca, dar aveau pretentii sa mai stau si sa astept in gara, in pustietate, sperand sa fiu alegerea corecta… dar n-am fost niciodata, decat o solutie de rezerva… trebuind sa trag acele vagoane afurisite de marfa cand se impotmoleau, ca doar pentru asta aveam locomotiva buna… asa ca… am plecat cuminte, teleleu, cu bagajele mele cu tot…
Am intalnit de cateva ori pasageri foarte dificili care ma vandalizau pentru ca eram un tren simplu si ma vedeau expusa pentru ca circulam cu doua usi deschise larg… dar nu-i bagam in seama si ii iertam de fiecare data, pentru prostia ce o purtau zilnic cu ei… e mai bine sa-i lasi pe multi in mama lor…
Am intalnit insa si calatori care ma impresionau prin felul lor de-a fi, simpli ca si mine, pe care ma bucuram sa ii am in preajma, pentru a avea o calatorie frumoasa chiar si pentru o zi, dar pe care poate i-am dezamagit pentru ca nu circulam mereu pe aceasi ruta ori pentru ca de multe ori s-a intamplat sa nu am pentru o perioada lunga, drum spre gara lor… a trebuit sa respect mereu traseul de pe harta, fara sa am vreo oprire neaprobata…
Acum nici prezentul nu mai ajuta prea mult pentru ca trenul nu mai are frane pentru a opri la comanda, exista doar o frana de rezerva, pastrata pentru ultima oprire, aceea din depou, cand tot mecanismul va muri… calatorii adevarati ar trebui sa inteleaga ce se intampla si sa accepte vizite scurte, legale… Nu am sine de rezerva si nici timpul nu imi mai permite sa astept dupa calatori noi sau sa-i caut, sa-i mai plimb degeaba ca de obicei, pe toti cu intrebari fara raspunsuri… si vesnic sa am parte de nemultumiri si de regrete, de huiduieli… iar de bucurii doar cand soarele loveste in freza luna ca sa apara niste stelute verzi… mda… am imbatranit deja, nu m-am ales cu nimic bun si nici nu stiu, oare acel nimic bun ce ar fi trebuit de fapt sa fie?... si deci,
am
ramas doar o locomotiva... vagoanele s-au ruginit sau au ramas pe drum cu mult
in urma mea... momentan e nevoie de un mecanic bun si niste piese fine ca sa
mai ajung pana la depoul meu dintr-un colt indepartat, sa stationez langa un
alt tren de sprijin, de unde intr-un final sa pot trimite pe noi rute, niste
trenulete mici, rapide, frumoase si comode… cum le cere lumea… puncte, puncte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu