Oameni de valoarea unui borcan cu dulceață

     Mulțumim că ești o persoană drăguță în general când ai nevoie de ceva ce numai noi putem să-ți oferim, însă nu răspunzi nici măcar cu un cuvânt niciodată, nu schițezi nici o reacție, indiferent despre ce ți-am scrie, ce ți-am spune, ce ți-am face, indiferent cât încercăm să evidențiem că ne pasă de starea sau existența ta cum facem cu majoritatea celor ce contează, cât ne bucurăm, iubim, râdem sau plângem în rând cu lumea, la modul amical bineînțeles, categoric nu vorbim aici de iubiri nelămurite între sexe care au speriat vestul... Nu, nimic nu contează, ești tu și restul lumii de la care ciugulești ce ai nevoie și apoi suntem noi care suntem conștienți de ceea ce faci dar te iertăm de fiecare dată, ne este milă de sufletul tău subțire, casant ca aripa fluturilor, puțin colorat dar într-un mod transparent, ne este milă de tine cum încerci să te îngrași de pe urma tuturor și atunci când te urci pe cântar nu pare că te-ai îngrășat deloc, poate doar în ochii lumii ești o oaie grăsună, în esență rămâi un om slab, slab de îngeri.

     Eu una nu sunt bogată deci nu pot face cadouri scumpe nimănui poate doar mici atenții dar nu oricui și nici nu mă pot duce în voie prin străinătate că nu dispun de mari fonduri financiare, nu plimb pe nimeni cu mașina pentru că nu am una personală și nici carnet de șofer, îmi iau lumea la pas, nu sunt un om prea fericit dar zâmbesc și încerc să-i înveselesc întotdeauna pe alții, nu sunt o ușuratică care să-i sature pe toți doar ca să capete importanță și un gram de atenție, mai bine rămân în lumea mea, nu-mi place să fiu în centrul atenției, sunt glumeață dar nu populară, sunt de fapt o simplă fată de casă, care preferă să facă ordine-n ”colibă” sau să învețe o rețetă nouă și să se piardă prin bucătărie, nu să meargă la cules de ”sfeclă”… iar să mă apuc să cumpăr oameni prin diferite moduri ca pe obiecte la obor doar ca să mă laud că am strâns în viață mulți prieteni, pe asta niciodată nu am să o fac pentru că văd lumea cu alți ochi față de alții...  E drept, multora le place să profite, culeg tot ce pică de bună voie sau silit de la taraba bogaților dar și mai drept e că, mulți ca mine nu-s dar nici eu ca ei prea mulți nu caut.

     Dacă am fi întrebați de sănătate, ni s-ar da câteva sfaturi, ni s-ar cere păreri, idei sau  doar  ni s-ar zâmbi sincer la un salut, noi ne-am bucura, nu am fi irascibili ca tine, am considera că se știe că existăm și se dă doi bani pe noi, am considera că avem o anumită valoare chiar și atunci când nu avem nimic de oferit, când nu trebuie să hrănim pe nimeni ca să aibă ochi să ne vadă și gură să ne rostească gratis un cuvânt, când nu trebuie să ne lipim ca un scai de fiecare în parte ca să nu ne pierdem și noi în mulțimea de ovine blonde, brune,  roșcovane, cu ochelari de cal și căpăstru din lumea celorlalți , când putem să ne purtăm liber și ne întâlnim cu oameni dragi fără să ne cuprindă spaima ca de un necunoscut întunecat, de o indiferență amară sau o tăcere de mormânt...

     Nu e tocmai plăcut să întâlnești oameni aparent prietenoși cu toată lumea, confuzi de personalitate și instabili de caracter, care ți se confesează, ți se spovedesc ca la preot sau se simt mândri să o vorbească de rău pe doamna cu pată-n frunte și ruj,  iar apoi să schimbe direcția brusc și să se lase cumpărați  negândit de acea doamnă cu un borcan de dulceață oferit cu scopul de a se îmbarca la bordul bârfei, mai apoi să se sudeze tocmeala i se pune sub bot și-un borcan cu zacuscă pentru ca nu cumva să-i fi pierit interesul de complot împotriva altora… tu nu ești întrebat mai nimic fără scop și nici nu ești lăsat să zici prea multe dar știi deja ce urmează, știi că amețita asta de oaie neagră nu îi e de folos nimănui prea mult, așa că asculți tăcut și-ți plimbi ochii peste stână după un eventual domn lup… în timp scurt așa cum era de înțeles, oaia neagră este înlocuită și cum doamna o evită subtil, vine iar la tine să se spovedească dar tu ești din nou tăcut, pentru că e evident că omul care-i prietenul tuturor de fapt nu e prietenul nimănui și mai bine te ferești de el decât să-l bagi în casă să te fure din cuvinte și murdar la gură de rozetă să te lingă pe-ncălțări.

     Drept e că ne întrebăm uneori ce au alții atât de special și nu avem noi sau ce e în neregulă cu noi ăștia din altă categorie de oameni dar probabil că e doar acel gând tatuat în creier, de disconfort al Eu-lui, ne încăpățânăm să acceptăm și să ne acomodăm cu faptul că s-ar putea să nu valorăm nici cât un bob de mac sub unghie pentru majoritatea din jur, că nu suntem destul de buni pentru a fi observați, nu suntem destul de deștepți dacă nu ajungem la aceeași concluzie într-o situație, că nu existăm dacă nu facem lucruri excentrice și nu încălcăm regulile naturii…  nu ne-am născut să fim perfecți ci speciali, de aceea nu putem fi toți la fel, ar fi un haos să rămânem toată viața la stadiul de ”salată de icre” fără să ne emancipăm... mie nu-mi plac icrele, nu-mi place să copiez stilul de viață al nimănui, nu am nevoie să împrumut și să mă exprim cu vorbele altora ca un dictator afon, nu lupt să depășesc standarde impuse și nu sunt nici de modă veche, reprezint mai exact cea mai bună variantă a mea, cea originală. 

În loc de urarea de an nou

Ok, până aici, mie deja mi-a ajuns să tolerez toate căcaturile altora, din momentul acesta îi cam dau dracului pe majoritatea și nu mai deranjez pe nimeni. 

Nu merită efortul de a compătimi și de a încuraja pe niciunul degeaba, nu merită să pierd timpul cu oameni la care tot al doilea cuvânt e o minciună, nu merită să implic sentimente de nici un fel sau să pun suflet atâta timp cât nu există nici o apreciere pentru acea stare de bine creată de mine, nu merită să scriu sau să vorbesc mult ca să îmbunez viața unui om și să primesc ca și răspuns doar două cuvinte seci sau mai rău, să nu mi se răspundă deloc, nu pot investi în ceva ce nu este al meu și nici nu a vrut să fie, nu pot să-i mai consider prieteni pe cei care nu știu cum să se comporte cu oamenii care țin la ei, nu e cazul să fiu încă un om de pe urma bunătății căruia se poate profita, sunt deja destui de genul acesta...

Eu una mi-am făcut datoria de om, de prieten, altul nu știe să și-o facă, am acordat șanse, am încercat să deschid noi orizonturi dar decât să exist numai ca să ofer altora tot ce am mai bun fără să primesc absolut nimic în schimb atunci mai bine mă lipsesc de câțiva oameni... De acum chiar dacă sună foarte egoist, eu contez, eu sunt pe primul loc iar apoi am să-i pun pe listă doar pe cei dragi, pe cei care merită și știu să-mi aprecieze existența, pentru restul să fie doar întuneric.

Și totuși sper ca într-un final să primiți un an bun, un suflet cu instrucțiuni de utilizare și multe acadele să vă mai îndulciți acreala cu ele...

Scrisoare către ”Moș Crăciun”

     Stii cum e cand zici ca anul asta va fi altfel, va fi mai frumos, mai bine sarbatorit, mai primitor si te pregatesti cu doua luni inainte ca sa fie totul perfect, nu mai ai rabdare pana cand vine timpul sa impodobesti bradul, iti faci planuri, meniu de sarbatoare, te gandesti la ce iti doresti, crezi cand te mint altii ca iti indeplinesc o dorinta, tu abia astepti si apoi cand esti in mijlocul sarbatorii afli ca nimic din ce ti-ai propus sau ti s-a promis nu se realizeaza si te trezesti brusc ca e gata anul si tu mergi din nou sa muncesti ca si cum nu a fost deloc sarbatoare, e sec si dureros, trist si sufocant, demoralizant, depresiv.

     Si deci este iarasi Craciun, un Craciun ca si toate celelalte, un Craciun in care oamenii alearga fie dupa cumparaturi fie dupa vise, unul in jurul caruia oamenii isi pun dorinte, isi implinesc dorinte, isi cheltuie banii, ii bucura pe altii, se bucura pe ei, sunt tristi, sunt singuri, au pretentii sau sunt nemultumiti ori iubiti de toata lumea. 

     De sarbatori ar trebui sa te bucuri de orice lucru marunt ca un copil, de fapt de Craciun oricat de mare ai fi esti mereu un copil, depinde doar de tine daca esti unul bun si cuminte sau unul rau si zgarcit. Eu ca de obicei imi doresc ceva deosebit, mai special, altceva decat in zilele obisnuite si nu ma refer la cadouri scumpe insa ca oricine daca e ceva pentru mine, poate fi simbolic si multumesc! Astept degeaba ca oameni pe care eu ii observ, sa ma observe atunci cand am nevoie, astept degeaba ca un copil tampit ca sa imi faca si mie cineva o surpriza placuta, atunci cand e tacere e de fapt doar tacere si atat nimic surprinzator, toti sunt ocupati cu alte specimene care la randul lor nu observa celelalte specimene, nu e nici un cadou necostisitor, nici o vorba buna, nici o imbratisare, nici un om pentru un om, deci nu e nimic, absolut nimic, niciodata. 

     Drept e ca m-am obisnuit deja in viata asta sa nu am parte de ceea ce imi doresc, primesc jumatati de masura, urme din ceea ce iubesc, inlocuitori sau nimic, ori un gol atunci cand mi se ia totul.  Si-apoi nici nu sunt lacoma sa indeplinesc tot ce e trecut pe lista mea de dorinte cu toate ca unele sunt realizabile daca esti lasat sa le realizezi sau e dureros sa vezi ca altii au ce-si doresc si tu nu reusesti sa o scoti la capat pe nicaieri si in acelasi timp sunt constienta ca sunt pe lume altii care au mult mai putin si trebuie sa ma multumesc cu ceea ce am. 

     Mie pentru ca asa sunt, imi place sa-i bucur pe altii, imi doresc sa am casa plina din multe puncte de vedere chiar daca e o coliba nefinisata si omul de alaturi e prea comod sa evolueze, sa fie macar de sarbatori plina cu oameni care nu au mari asteptari, oameni simpli, puri, care se multumesc cu putin si vor si ei la randul lor sa-i bucure pe altii sau poate de ce nu, unu, doi, trei copii, niste copi micute ale mele, fetite si baieti, ingerasi… sau oare asa trebuie sa nu fie?... 

     Imi place sa-i pun pe cei dragi la masa, cum se poarta la americani, dar clar nu pe oricine, am avut cateva experiente neplacute cu oameni care nu apreciaza ceea ce fac eu si gasesc doar sa bage de vina, genul acela de oameni nu sunt pentru sufletul meu, aceia pot sta si la ei acasa… sunt pe lumea asta oameni care merita mai mult decat li se ofera si oameni care au totul si tot nu sunt multumiti. Si da, o atmosfera de Craciun ar trebui sa fie pe fundalul unor colinde in timp ce afara ar trebui sa ninga si sa fie totul atat de alb, copiii sa fie in strada la sanius, colindatorii sa bata din poarta-n poarta, in casa sa fie la cina toata familia, sa radem, sa glumim… nicidecum ca anul asta in care e un aer sec si varatec, fara spiritul Craciunului de pe langa brad, e prea mult soare pentru o iarna, e o oarecare tristete sufleteasca, o plictiseala de urat si o groaza de programul stas casa-lucru care e atat de amar deja. 

     Unii oameni chiar daca considera ca e o rutina programul lor de sarbatori as zice ca totusi e ceva frumos si mai deosebit sa petreci ajunul la colindat printre prieteni si prin familie, de Crăciun sa iei parte la concerte si apoi sa te distrezi la o petrecere ori sa mergi undeva la munte sau in tari straine la vreun targ, in timp ce eu inafara de cina in familie cand se nimereste nu am parte de altceva frumos, e doar un timp si un spatiu inghesuit cu gatit si curatenie, pe care chiar daca imi place sa le fac parca totusi nu asa imi imaginam eu sarbatorile... in fiecare an e la fel de sec si dupa cateva zile e ca si cum nu a fost nici o sarbatoare… 

     Pentru mine Craciunul nu mai e ce a fost si indiferent ce as incerca sa fac sa mai aiba o scanteie parca nu functioneaza, nu am nimic special si cu fiecare an am tot mai putin ler, e o chestie depresiva. Craciunul asta pentru doar vreo zece-cinșpe' minute am fost fericita, cat timp a venit Mos Craciun improvizat, copiii au spus poezii si au cantat colinde, s-au impartit cadouri si am vazut oameni care s-au bucurat de cate ceva dar apoi am revenit la haosul tacut de acasa, din mine. 

     Si pentru ca tot asa incompleta sunt de atatea vieti, undeva in viata cealalta poate o sa am ce imi doresc, insa daca nici atunci, inseamna ca sunt o cauza pierduta definitiv iar ceea ce conta pentru mine a murit deja… nu are importanta ce anume, stiu doar ca o jumate din mine e moarta, a murit bucata cu bucata la fiecare plan nerealizat.... am pierdut mult in timp chiar daca din multul acela poate unele lucruri nu erau neaparat pentru mine, nu mi se potriveau perfect dar mi le-am dorit si eram fericita. 

     Anul acesta din pacate nu prea e de lăudat, au murit foarte multi oameni dar s-au facut si multe cereri in casatorie si s-au nascut copii, deci s-au creat familii… la mine nu au aparut realizari prea mari, deci prin urmare am sa raman vesnic cam ca a nimanui pentru ca nu trebuia sa accept sa fiu a orisicui si cum banuiam ca va fi, am ocupat un loc pe jos in fata bradului luminat cu pisica alaturi privind in gol, gandind la alte cele cu o pereche de casti pe urechi si cu sufletul dansand pe melodiile calme, pentru alte suflete care nici nu stiu ca exist si da, raman in continuare aceeasi  fata trista zambitoare pe care o stie toata lumea, in timp ce sufletul meu se descompune… 

     ”Mos Craciun” anul viitor cu ce poti sa m-ajuti? 

     Cu drag, Eu.