Când te împiedici de o ”cărămidă”...

     Grandomania oamenilor de nimic nu își are locul în rândul celor cu simț și modestie! Omul prost împrăștie laude peste tot dar faptele demne de respect, sunt prea puține... Nu merită să te pricopsești cu un om care arată ca un papițoi și se bate cu cărămida-n piept la orice subiect de discuție dezbătut, e mai bine să-l ignori deoarece își oferă deja singur prea multă atenție și o prea mare importanță. Omul ăla nu are valoare chiar dacă are impresia că e cel mai bun, suge-n viață tot ce apucă în loc să o trăiască frumos, e numai gura de el, are ochii bulbucați de invidie, nasul mare ca să-i gâdile pe alții-n fund că doar până acolo le ajunge iar prin vene îi curge doar sânge de răzbunare, nu te poate atrage prin ceva bun, habar nu are, probabil pentru că se lăfăie în prea multă curvărie... 
     Ăștia-s măscăricii societății, ți și silă de ei, niște oameni ieftini cu o gândire la fel de ieftină ca ei... pe ăștia nu-i mai poate schimba nici Dumnezeu iar de așa ceva e plin deja și Iadul.

De-ți cade "tencuiala"...

     Dacă ai "dezbrăca" omul de toate falsurile pe care le are aplicate pentru al înfrumuseța în ochii lumii, în lipsă de calități și în adaos de prea multe defecte, ți-ai da seama că nu te-ai alege cu nimic și te-ai hotărâ să nu-l mai "cumperi".
     Lumea e plină de oameni fățarnici și cu psihicul la pământ în fuga după bani, sunt oameni irascibili, oameni negri la suflet și oameni care nu suportă adevărul nici atunci când știu sigur că greșesc iar prietena lor cea mai bună e mereu bârfa... bârfa celui ce stă la locul lui, celui pe care nu pot să-l ajungă...
     Vorba aceea omul guraliv care invidiază omul tăcut, poate doar să-l atace verbal că în rest pentru lume rămâne tot un om fără valoare, incomplet, ipocrit și stricat... Gunoiul se aruncă în tomberoane nu se lasă să umble de capul lui pe stradă ca să-i împută și pe alții... alții care poate se mai "spală de păcate".

Rămas bun... :(

Rămas bun, te-ai pornit și te-ai grăbit pe-un drum,

Dar nici o mie de regrete nu te mai ajung acum.

Rămas bun, vorbele nu or' să te-aducă înapoi,

Dar vei rămâne viu, măcar în suflet pentru noi...

Rămas bun, plânge acum și cerul negru în rând cu noi,

Curg lacrimi, curg și ploi dar timpul nu se dă-napoi.

Rămas bun, verișor și prieten drag din copilărie,

Habar nu ai în urma ta câtă durere poate să mai fie...

Rămas bun, e tot ce pot eu să mai spun,

Azi când viața ți-a deschis un ultim drum.

Rămas bun, om descurcăreț și minunat,

Nu ți-ai luat la revedere dar ai plecat...

*** În memoria celui care a fost Ioan Botaș (Neluțu) ***

*** Dumnezeu să-l odihnească-n pace și să aibă grijă de sufletul lui! ***