Atunci când timpul lasă amprente peste tot

     Până nu ai pierdut un om drag, habar n-ai avut cât poate să doară lipsa acestuia și nici nu i-ai putut înțelege pe alții care purtau o astfel de durere. Se zice că timpul vindecă rănile și îți alină durerea pricinuită în urma unei plecări definitive de pe lume, însă culmea, după atâta vreme parcă golul se face tot mai mare și gândul la lipsa omului drag te strânge de gât, te sufocă, îți face inima mică și tare ca o piatră. Acum ești bine, ca mai apoi brusc să te simți bolnav, să nu știi ce te doare mai intens, să paralizezi, să fii mort de dor, înjunghiat de câte ori revezi același film tragic care acoperă orice moment frumos petrecut vreodată și cu lacrimi în ochi să îți dorești mai că nu, să-ți tragi un glonț în cap, ca să pui capăt durerii. Nu poți rămâne neafectat în urma apelului telefonic din 19 august 2017, ce îți dădea o veste cât se poate de rea, în care ți-a fost dat să auzi vorbele mătușii tale printre lacrimi ”Hai Mimi încoace că, cred că o murit tatăto...” iar pe fundal se auzeau strigătele mamei tale ce încerca să-ți resusciteze tatăl, ”Heli! Heli dragul meu nu muri, nu mă lăsa, ce fac io și pruncii fără tine? Heli...”. Tu te înmoi, te albești, izbucnești în plâns și-l implori pe Dumnezeu să ți-l lase pe Tata și cât poți de repede alergi la locul cu pricina unde vezi Smurd-ul și speri că-l vor resuscita și totul va fi bine, însă din păcate mai primești o palmă când e declarat decesul ”nu mai avem ce face, e mort de câteva ore”, dar era cald, l-am ținut de mână, nu puteam să-i dau drumul...
     Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-am fi sunat, dacă nu ne-am fi dat seama că ceva nu era în regulă, pentru că nu răspundea de câteva ore la telefon, n-ar fi știut nimeni că e mort; bine că suntem obișnuiți să ne contactăm în mare parte zilnic... a fost o noapte grea, groaznică, sufocantă, de alergat și de înnebunit... Tata mort, Mama la spital, bunica paralizată-n pat, noi copiii disperați și multă agitație...
     Acum oamenii se uită la tine și văd un om normal, vesel, pentru că așa ești, așa te știu, ai pentru ce lupta, însă ce e în interior nu știe nimeni, putrezești pur și simplu, oricât ai fi de tare, te stingi numai la gândul că o parte din copilăria ta, din ce aveai mai important în viață, un prieten, zace acum sub o placă de beton în cimitir. N-ai să înțelegi niciodată cum un om poate muri pe neașteptate, ce l-a frământat atât de mult, de ce nu a putut să sune, să spună că se simte rău sau de ce nu l-ai putut salva; i-a spus doar mamei sale paralizate, că el crede că în ziua aia moare și din păcate așa a fost. Nu poți trece peste faptul că nu ai fost lăsat să îți iei la revedere, să îl mai strângi în brațe măcar o dată, să mai schimbați câteva vorbe sau să fi știut din timp când e ultima zi, să fii pregătit pentru a nu mai avea Tată! Dumnezeule, asta e infernal de greu, ai crescut cu Tata, ai făcut atâtea împreună cu el, s-au creat amintiri, legături și dintr-o dată nu-l mai ai! Când chiar a fost ultima zi, a fost cu câteva ore mult prea târziu, iar atunci nici ținutul de mână, nici mângâiatul, nici pupatul frunții, nici strânsul în brațe, nici urletele disperate de durere nu l-au mai putut aduce înapoi, chiar de știu că ar fi vrut!
     Apoi, mai târziu ca să nu te trezești din transă cu totul, prin 22 octombrie 2017, te pregătești să îți îngropi alte amintiri, de grădiniță, de pâine prăjită cu ceai, de vinerea ”banchet”, de salutul de la geam, ca să ajungi să vorbești singur prin cimitir cu două grămezi de pământ și să nu îți răspundă nimeni. Măcar pentru a doua lovitură erai atenționat că inevitabilul va avea loc, de bătrânețe, de boală și de necaz, că nu e ușor ca părinte țintuit la pat de ani de zile, să îți vezi fiul care te-a îngrijit, mort înaintea ta, într-un afurisit de fotoliu, la un metru de tine și să nu poți face nimic... Măcar Bunica înainte să intre în comă și apoi să plece definitiv dintre noi, a apucat să afle că e pe drum un nepoțel și printre ultimele ei cuvinte au fost: ”Acolo este un bebeluș? vine barza? ce va fi, băiat sau fetiță? nu-i bai, sănătos să fie și să nu îți fie frică de naștere, e frumos să fi gravidă da să nu îți fie frică de naștere, trece repede și uiți tot ce te doare!”. Tata din păcate nu a apucat să mai afle, știa ceva dar nu era sigur, de fapt după înmormântarea lui am aflat și eu că într-adevăr îi vine alt suflet la schimb și n-am știut dacă să plâng mai tare sau să mă bucur. O vreme eram oarecum tulburată că tot timpul îmi era teamă că dacă fac un copil poate va muri cineva drag și cam asta s-a întâmplat și atunci mi s-a părut necinstită situația de a-mi fi luat Tatăl ca să pot primi un copil în schimb, mi-aș fi dorit să pot să îi am pe amândoi, așa ar fi fost frumos... Mai târziu am înțeles că acest copil a venit atunci când trebuia, la momentul și locul potrivit, degeaba era așteptat cu câțiva ani mai devreme în alt loc... Așa a trebuit să fie, dacă nu aș fi fost însărcinată, după o așa lovitură probabil că cedam, dar știind că urmează să devin mamă, am avut pentru ce să lupt și totodată s-a umplut oarecum un gol și-n viața mea și în a celorlalți membri de familie, deci a venit ca să aline din durere.
     Oricum ar fi, mie mi tare greu să îi știu pe amândoi absenți, tăcuți, nevăzuți și reci... În cimitir e groaznic, e prea liniște, e frig, e doar pământ, iar cei dragi sunt atât de singuri, mereu singuri și noi suntem singuri în timp ce ne înconjoară alți oameni, singurătatea asta e ca o boală grea pentru cei vii.
     Acum ca să nu am liniște, trăiesc fiecare zi cu teama să nu o pierd pe Mama, ar fi altă durere, alt chin, altă dereglare de minte, de inimă, ceva insuportabil... dacă o fi să mor, eu cred că de necaz o să mor, pur și simplu, că numai gândul de a te vedea la un moment dat singur, te omoară, e greu să trăiești printre străini, ăia nu dau doi bani pe tine, rar găsești oameni de bază, dar ca Mama și Tata nu-i pe lumea asta nimeni, sunt de neînlocuit...
     Astăzi trebuia să îți spunem ”La mulți ani!” Tati, să râdem, să glumim, să fim o familie, dar din păcate pentru noi... ”abonatul apelat nu mai poate fi contactat”... :(

Părinți și copii

     🎭 Mulți din părinții din ziua de azi nu se știu bucura de ceea ce au și uită că a avea un copil sănătos și normal e mai presus decât de a avea unul foarte deștept cu care doar să se laude. E una când obligi un copil să facă anumite lucruri și alta când e curios el să încerce lucruri noi, totul trebuie să vină de la sine. Faptul că îi prezinți copilului o jucărie, un creion,o carte și îi citești tu din ea sau vede imagini pe care oricum le recunoaște din jurul lui nu e o problema, trebuie să te ocupi de el, să îi arăți, să îi vorbești, să îi explici, să faceți lucruri împreună, că nu le poate învăța singur de capul lui pe toate. Problema e atunci când ai un copil energic căruia trebuie să îi găsești mereu activități noi și inteligente pentru că altfel se plictisește, iar tu ca părinte refuzi să îl ajuți să avanseze, să evolueze, să încerce ceva nou și îl limitezi pe principiul că “încă nu e vremea“ de-l faci să bată pasul pe loc până se lasă păgubaș și nu-l mai interesează niciodată nimic.
     N-am să îmi oblig copilul să facă ceva dacă nu e cazul, le va face el singur când va fi pregătit, la momentul potrivit (ca și în cazul nostru cu unele cuvinte pe care le-a prins din zbor și le-a redat, că doar nu îi cântăm toată ziua de exemplu "mama" și "tata" la ureche sau cu ridicatul în picioare, nu am exersat ca la circ, pur și simplu a făcut-o singur pentru că și-a dorit, e ambițios și dornic să se descurce singur)... Deci eu doar am să îi pun la dispoziție ceea ce are nevoie și am să îl ajut cu orice crede că e potrivit pentru el sau își dorește să facă și mai întâi de toate am să îl iubesc, pentru că de dragoste, afecțiune, o mâncare bună, un somn liniștit, o familie unită în care să se simtă mereu acasă, de sfaturi utile și vorbe bune are nevoie cel mai mult. Ca și părinte, copilului tău trebuie să știi să îi fi un bun prieten, protector, un sfătuitor de bază, un îndrumător și o persoană de încredere, nu tot timpul doar un “dresor” critic și certăreț pe motive banale.
     E drept că nu toți copiii sunt la fel, unii se dezvoltă mai repede, alții mai târziu, unii au tragere de inimă să încerce să facă ceva, alții sunt mai lenioși... Care cum, dar asta nu e un motiv de critică, de laudă sau alte cele, nu i-a născut aceeași mamă și și așa ar fi diferențe între ei, ca și caracter, personalitate, dezvoltare... Mai bine fiecare să se bucure de copilul său pentru că sunt unii care n-au parte nici de binecuvântarea asta și să facă să îi fie cât mai bine, să îl crească cum crede de cuviință, fără să caute detalii în familia altcuiva, fără să facă niște banale comparații cu copilul altuia, pentru că indiferent cum ar fi tot copilul tău rămâne, iar o încurajare e de o sută de ori mai bună decât o ceartă zdravănă.
     În altă ordine de idei, nu participăm la concursuri, copiii nu sunt accesorii, telefoane inteligente, animale de companie sau cai de curse, nu se fac pariuri pe care e mai bun...
Pe scurt, cum îți crești copilul așa îl ai! Depinde de tine ca părinte ce exemplu îi dai! 👼

Pitic

🎀 Piticul tău și timpul petrecut cu el e mai important decât orice altceva ce poate să mai aștepte. Joacă-te cu el, citește-i povești, învață-l lucruri noi, gătește-i ceva bun, ocupă-te de el, surprinde-l în câteva imagini și filmulețe pentru a îmbuna nostalgia de peste câțiva ani și mai presus de toate, iubește-l din toată inima ta pentru că de acolo s-a născut atunci când a început să dea iubirea pe dinafară de nu mai încăpea în doi oameni și s-a născut al treilea, ca să vă completeze familia! Crește-ți împreună frumos, voinici, cuminți, deștepți... pentru că odată ce timpul a trecut nu se mai poate întoarce înapoi iar cel mic va fi dintr-o dată prea mare. 🎀
Un copil îngrijit și bine iubit, e mereu cu zâmbetul pe buze, e un copil fericit! ♥

Copil scump și drag

Doi ochi mari, luminoși, albaștri-verzui,
Se tot uită cu admirație la mama lui.
Cu genele-i lungi, ce în clipit îi fac vânt,
O mângâie și o alintă în lipsă de cuvânt.

Mânuțele-i micuțe au activitate ne-ncetat,
Lovesc în semn de atenție, în tăblia de la pat.
Degetuțele fac cărări în părul mamei lui,
Când îi citește povești cu aventurile nu știu cui.

Piciorușele-i grăsuțe, ce nicicând nu obosesc,
Prin casă, curte, mult să umble își doresc.
În pătuț, drăguțul este fericit, se balansează,
Îi zâmbește mamei și ca un pinguin dansează.

Cu chip senin, angelic și guriță fără dințișori,
Strigă “mama”, “tata” de cum se trezește-n zori.
E simpatic, drag, energic, tot e numai bucurie,
Un pitic ce e figură mare și are o inimă zglobie.

                                                                                           Dominic 👼

Dominic, îngerul meu mic

D.umnezeu mi te-a trimis cadou pe această lume,
O.mulețul meu cu zâmbet inocent, vioi și scump,
M.inune cu ochi senini, sa fii în clipe grele, când,
I.nima mea spunea adio, la om drag pe acest pământ.
N.imeni altcineva nu ne putea mai bine completa,
I.ubirea ce în noi doi oameni simpli, nu mai încăpea,
C.opil dulce și vesel, ce ne zgudui plăcut liniștea.

La revedere Bubu... nu te vom uita!

La revedere Bubu, acum nu trebuie să te mai necăjești, e bine,

Să nu îți fie frică de nimic, Tata are iarăși grijă acolo sus, de tine,

Nu ai fost singură niciodată chiar daca uneori așa ți se părea,

Au fost momente grele și pentru noi și pentru tine, dar lumea te iubea!

Doamne,  ai luat fericire, ai luat suflet, ai luat bucăți din mine,

Am tot încercat să fiu tare mereu pentru altcineva,

Aveam ”lozinca” mea că mă descurc și totul va fi bine,

Dar nu credeam că ai să mă desparți încet și de familia mea.

Nu mai am cum să joc domino și remi cu Bubu mea,

Nu ne mai invită la ”banchet” cum zicea și făcea Ea,

Nu mă mai așteaptă nimeni cu pogăcele la tramvai,

Ca să-mi ureze ”Mimi, spor la muncă, o zi bună să ai!”

Am râs, am plâns, am copilărit, am călătorit împreună,

Ai făcut tot ce puteai să faci, să completezi ce ne lipsea,

Acum 5 ani când ai paralizat, Bubu te-am pierdut puțin,

Dar erai acolo, însă acum nici de mână nu pot să te mai țin...

Ce urmează  Doamne, să mă lași singură pe lume?

Crezi că n-am fost destul de singură și-așa?

Îi chemi pe toți ce mă iubesc, pe rând la Tine

Și ca ei nu mă iubește și nu mă va iubi în veci nimenia!

Te rog Doamne, ajunge, ține sănătoasă familia mea,

Sau mai bine zis puținul ce-a mai rămas acum din ea.

O altă încercare cruntă te rugăm nu ne mai da,

Sincer după atâta suferință, eu una nici ca-ș mai putea.

N. Gitty 17.12.1933 - 21.10.2017

La revedere Tată... Te iubesc!

De ce l-ai luat pe Tata, Doamne?
De ce nu ai dat un semn de suferința sa?
De câte ori te-am rugat eu, Doamne
Să nu descompletezi familia mea!

Nu mai am pe cine strânge în brațe,
Nu mai putem râde împreună la cafea,
Nu mai facem langoși și plăcinte
Și nimeni "Mimiii" nu mă va striga!

Mi-ai luat un prieten bun, Doamne
Și știi că n-aveam decât vreo doi,
E vorba de Mama și de Tata, Doamne
Și uite acum ce legume ai făcut din noi!

Nu mai am lacrimi destule, Doamne
Și nu-l mai pot aduce niciodată înapoi,
Dar mai lasă-l pe Tata să ne viziteze
Și te rog nu o lua și pe Mama sus la Voi!

Tată, te-am iubit și te vom iubi enorm, Tată!

Ai fost un om atât de săritor și bun,
N-ai văzut câți au venit ieri să te vadă?
Nu te-ai ridicat și n-am știut ce să le mai spun...

Nu ne mai "divănim" cum ziceai tu mereu, Tată,
Nu mai facem alte poze de familie, ne lipsești,
Dacă o să dăm de greu, alții ca tine n-or fi să ne ajute,
Și pentru ce om ai fost tu Tată, sper ca lumea să nu te uite! :(

Reingruber H. 30.01.1960 - 19.08.2017

Ghiocel :)

   Privește cu ochii mei gingășia acelor ghiocei din cizmulița de pe birou, pe care nu i-am primit, zâmbește sincer chiar dacă soarele tău stă ascuns printre nori și afară plouă cu găleata, admiră romantismul copilăresc și inocent din poeziile și desenele prăfuite prin arhiva grădiniței... rostește-mi cuvinte minunate, dulci, reale, direct din suflet, asta în maniera în care eu am acumulat în timp cele mai scumpe vorbe și am deja și cele mai frumoase gesturi la loc sigur, acasă...
   Apoi, după o vreme, nu vreau decât să te văd cum faci ca să-mi menții entuziasmul de a-ți citi în continuare povestea și de a o completa... modest, elegant, satisfăcător, de durată...

De vorbă cu mama mea

👑 Dintr-o discuție cu un om minunat, corect și grijuliu:

"Era frumos și corect și mi-aș fi dorit să te iubească și pe tine odată cineva așa cum meriți, să reprezinți acel ceva, un bine necesar pentru cineva fără de care nu se poate merge mai departe, așa cum tu știi și poți să îi iubești pe toți necondiționat și să îi consideri un lucru bun care ți s-a întâmplat, fără de care nu concepi să continui în viață, indiferent de calitatea lor sau de situația dată, dar se mai întâmplă și erori pentru că uneori nu știm să alegem corect sau unele lucruri poate așa trebuie să fie, să se întâmple...
Și îmi pare rău că tu din toate poveștile nu te alegi niciodată cu nimic, nu ai liniștea și stabilitatea de care ai nevoie, nu ai un loc al tău, căsuța ta in care să te simți acasă (o zic așa pentru tine, pentru că la noi ești binevenită, aici vei fi mereu acasă și întotdeauna vei avea o casă pentru că nu ești luată de pe drum)... nu te observă și nu te îndrăgește nimeni așa cum ar trebui, doar investești peste tot ca să se bucure alții de munca ta, mereu e doar timp pierdut, multă dorință și agitație pentru nimic, suferință tăcută și obligația de a te mulțumi doar cu câte o experiență ... și totuși încă mai lupți, pentru tine, pentru fiecare, așa ești tu... doar eu te-am făcut, ești ca și mine....
Dacă vreodată o să ai un copil, atunci ai să înțelegi, este un motiv important pentru care să lupți în viață, este ceva ce e al tău." 👑

💚 Mama mea, Reingruber L. 💚

Nimeni nu te iubește mai mult ca mama și totuși o egalează tata! 

Cât timp ai părinți, familie, ești un om bogat și nu ești singur! 👪

Elefănțică gri-mucegai

     Există o viață goală de Ea, o Ea ce trăiește fiecare zi ca și cum toți o vor abandona pentru alte specimene mai brave, o Ea ce ține la distanță oameni și familie, fără răutate doar pentru că așa se simte nevoită să fie bine, o Ea plină de teamă de umbre întunecate și singurătate, o Ea ce nu mai suportă vorbăria și stă cu plânsu-n glandă până la explozie de creier spre nebunie, având impresia că se apropie ziua în care de atâta ”îmbolnăvire” și rugăciuni spurcate ce-s puse de alții pe capul ei, va da să moară subit... și atâtea nu-s terminate, nici măcar începute, nici spuse, nici știute, nici posibile de explicat, atâtea-s distruse și suflete și situații...

     Viața ei e ca un circ în care Ea e mereu elefantul ăla mare și trist, biciuit pentru greșelile altora și pentru că nu e cum vor alții să fie, viața ei e un spital în care Ea e doar un pacient-cobai ce trebuie neapărat să crape după ce nu mai are vlagă să răspundă corect la teste și nu mai poate să îi ajute pe alții să evolueze, viața ei e ca o carte pe care nimeni nu a încercat să o citească și să o înțeleagă, ci doar i-au judecat coperta și i-au făcut reclamă într-un mod atât de ipocrit...

     Viața ei cândva era viața ei și o gestiona frumos, acum nu mai este, i-au furat sclipirea și i-au îngrădit somnul lin, fericirea senină, liniștea și pacea sufletească de zi cu zi... Nici Ea nu mai este Ea, cea care era cândva atât de zglobie, toți îi spun asta, nici familia nu o mai recunoaște, dar nu e vina ei, ”mimozele” îi pun căpăstru, îi mănâncă din suflet, îi taie aripile, o seacă de orice sursă de energie și într-un final când nu mai rămâne nimic de cules de pe urma pașilor ei, o vor lăsa de tot, să se zbată singură, într-o tăcută agonie, pentru că-i lipsește scânteia... 

     S-a ajuns la stadiul în care s-a terminat cu pozitivismul, fixismul, prietenia și lucrul frumos, e un mare haos, un teatru cu actori proști și fuduli iar ei îi lipsește duioșia, liniștea și stabilitatea, e la Dumnezeu cu mila, înconjurată de oameni orbi cu ochi, surzi cu urechi și muți cu gură, avari după lovituri cu cărămida-n piept pentru toate cele câte-s făcute dar nu de mânuța lor... În tot răul și un bine, dacă-n Rai la voi nu mai e loc pentru Ea, mai e în Iad la mine...

Un amărât de înger

S-a născut să fie tristă, fără aripi, un amărât de înger păzitor,

Să le panseze rănile la toți dar să plătească cu toate cele care dor,

Să salveze pe fiecare în parte atunci când le-a fost cel mai rău,

Îi e distrusă viața toată și încet se stinge și lumina sufletului său.

Doamne, iartă-i pe toți grămadă și dă-le viață bună celor care o vor,

E clar, pe ea nu o poate iubi nimeni și până la urmă și îngerii mai mor,

Nu se vor apuca s-o plângă niciodată dacă nicicum nu au știut-o aprecia,

Ce rost are să mai lupte atâta, dacă restul vor o viață altfel, cu altcineva.

Banalitate cu aripi

     Înger păzitor? Păcat! Nu îl vrea nimeni, nu este recunoscut în timp și spațiu, nu e pe statele de plată, nu aparține nimănui și totuși există dar este tratat ca și cum ar fi un lucru rău, pare prea omenesc, prea banal.

     Degeaba se zbate să fie o mână de ajutor pentru cei care spun din mândrie că nu au nevoie să fie salvați, chiar dacă vizibil ființa lor strigă și se rupe din toate încheieturile într-un mod silențios... are loc inevitabilul bineînțeles și mai apoi tot îngerul păzitor e de vină pentru durerile de tot felul, căpătate de peste tot.

Magnet de suferință

   

     Cât de trist poate fi un om trist? Nu știe nimeni, numai el... pentru că mereu zâmbește, face glume, are grijă de ceilalți și îi distrează la nevoie, astfel că-și acoperă toate durerile iar aceștia din urmă chiar cred că el e un om împlinit dar din păcate nu va fi niciodată.

     Atrage ca un magnet orice suferință pe care o camuflează perfect cu toate că nu ar fi nevoie deoarece nimeni nu e curios de altul înafară de propria persoană. Din moment ce un om se crede că nu poate fi ajutat, lumea nici nu se mai sinchisește să încerce ceva, dar dacă poate mai mult să-l încurce atunci se găsesc metode de tot soiul pentru chinuit talente. 

     Aparent vorbele alea de întins untul pe pâine își au rostul lor dar faptele de obicei așteaptă ca trenu-n gară persoanele care călătoresc cu avionul.

Borcănele și sticloaie

     Borcane și sticle cu lacrimi plânse unde nu te vede nimeni? Păi da, că tu așa de felul tău ca să nu superi pe nimeni chiar dacă deja cunoști adevărul în orice situație, numai ca să ai liniștea aia de care ai nevoie, taci și nu spui ce te doare, piși pe ochi până crapă inima în tine de sughițuri și de suspine, nu de alta dar degeaba ți-ai spune off-ul că tot n-ai rezolva nimic.

     Ochii ăia mari și umezi nu-i cine să-i vadă, mâinile care fac dragă-dragă nu-i cine să le simtă, nu prea exiști, dar când au nevoie de tine trebuie să semnezi prezent în condică, cum altfel.

Măi tu ”dragă”

     Îți e o persoană aparent dragă pentru că arată bine și salivezi când o vezi? Tuturor ne place să admirăm frumosul dar nu înseamnă că trebuie neapărat și probat, nu scoatem limba de un metru pe fereastră, nu scărpinăm ariciul până lasă rană în palmă, nu ne batem joc de starea de bine a nimănui și nu-l facem pe altul să plătească pentru o escapadă din momentul în care erai îmbătat de cine știe ce miresme și uimit de întruchiparea unei prințese și un cal alb, ambii ațoși la creier din basme.

     Fă-ți plinu dacă vrei din ochi că e legal, apoi cu dragul ăla al tău pentru frumos fă bine de te du dracului acasă și iubește mă persoana aia ce te așteaptă toată ziua să te întorci din drumețiile tale și care are încredere în tine că te duce mintea să nu-i faci vreo surpriză neplăcută... la care-i spui că e perfectă într-un cel mai mincinos mod, așa cum îți place ție.

     Acuma cunoști vorba aceea ”Și cu p*** în c** și cu sufletul în Rai nu se poate”, dar totuși hai să fim serioși.

Plecat după fluturi și vată pe băț

   

     Niciodată nu te răzbuna pe un om bun pentru faptul că ai trăit într-un mod greșit cu altcineva și nu-l privi cu aceeași ochi acuzatori doar pentru că te-ai păcălit data trecută. Încearcă să mai acorzi o șansă vieții încercând să avansezi lângă altcineva, nu are rost să bați pasul pe loc așteptând o minune de la cineva care nu te va mai aprecia și iubi niciodată cum o făcea cândva, îți cunoaște punctul slab și știe că în urma acțiunilor sale tu suferi dar ierți și atunci va ajunge să te rănească direct sau indirect prin prieteni, rude, frați, dușmani, de fiecare dată, fără să-i pese de nimic.
     Nu te pedepsi de bună voie, nu deveni sclavul nimănui sau acel câine fraier, loial și iubăreț, dătător din coadă pentru o bucată de carne linsă de toți, mai există viață după despărțiri, eșecuri sau erori, nu te încrede în promisiunile și lacrimile alea ucigătoare de fiecare dată. Știi bine că după ce ierți, aparent te va trata un timp frumos după care va proceda iarăși greșit, va reveni la vechile obiceiuri, are asta în sânge precum un vampir, va căuta mereu și alte victime din care să se înfrupte, să le sugă toată vlaga... de mână cu tine, pe ascuns, la servici, la evenimente sau chiar acasă cu tot cu copil, animale de companie și câteva plante din vecini.
     Dacă întâlnești în drumul tău persoana care îți e alături atunci când ai nevoie, care îți vorbește cu mult calm atunci când acțiunile tale dau pentru alții motiv de ceartă, care te așteaptă întotdeauna acasă, în ordine și disciplină și nu te ține cu stomacul gol, care nu te lasă să te distrugi singur dintr-o prostie înecându-ți off-ul și pe tine într-o sticlă cu alcool cu tot cu barca ornament din ea sau ajungând cu mașina în stâlpii de pe stradă și peste pantofii lustruiți ai unui polițist cu agenda-n mână gata să te salte... atunci ești un om norocos. Dacă e și genul de persoană pentru care nu trebuie să îți faci griji că pleacă și uită să mai vină sau că merge peste tot fără tine susținând că are treburi de rezolvat ori party în grup restrâns, după care vine acasă beată sau mai rău, gravidă din senin, care-ți îmbunează ziua cu starea ei de bine, te învelește noaptea și te ține-n brațe mângâindu-ți părul până adormi chiar dacă tu îi întorci spatele, care îți zâmbește de fiecare dată când te trezești, care ține la tine ca la propria-i persoană și nu cere nimic... atunci ține de ea, s-ar putea să fie ultima la care să-i mai pese de viața ta și de ce se va întâmpla cu tine.
     Nu repeta aceeași greșeală ca și în trecut, nu proceda la fel doar pentru că nu te ține cureaua de la pantaloni în fața ispitelor sau îți e brusc mic sutienul de-ți dau sânii pe-afară, ar trebui să te maturizezi, e cazul deja și să lași păcatele deoparte, fă de data asta tot ce ține de tine ca să vă fie bine, mai sunt oameni care merită ceea ce alții nu au știut aprecia și nu e corect să sufere lângă tine pentru că ție îți este greu să renunți la ce îți face atât de mult rău și ești prea orbit de gânduri ca să observi ce contează cu adevărat și cam unde îți e locul și lângă cine.
     Ți se oferă ocazii să hotărăști corect ce e bine pentru tine, nu le refuza cu gândul la fluturi și nu le trata superficial până nu le analizezi, s-ar putea să fie ceea ce ai nevoie, nimeni nu e făcut să fie doar pansament pe rana ta până te vindeci, ca mai apoi să fie abandonat provocându-i acestuia suferințe usturătoare și nemeritate, dacă știi că ești porumbel voiajor atunci mai bine te tratezi singur, nu fă promisiuni de care nu te poți ține, nu distruge lucruri deja create în timp și nu ucide mișelește suflete nevinovate.
     Nimic nu te poate lega de un om în viața asta dacă ceva din start nu funcționează cum trebuie și nimeni nu te obligă să accepți rebuturi sociale, futabile din toate punctele de vedere, ce-s la îndemâna oricui, nici măcar oameni de o oarecare calitate, pentru imaginea în societate, de a fi în rând cu lumea sau de dragul de a forma o familie, când poți forma oricând o alta mai sinceră și unită sau o relație mai valoroasă, mai trainică, cu oricine altcineva. Nu te lua după gura lumii, după acuzații și falseturi ce sunt doar subiect de bârfă și nu cataloga persoana înainte să o cunoști, nu toată lumea se naște hoț/hoață, curvar/curvă, mincinos/mincinoasă, profitor/profitoare, alcoolic/alcoolică, bolnav/bolnavă etc. dar sincer, din păcate există posibilitatea să ajungă în starea în care poate nu s-au gândit că vor fi niciodată sau să recurgă la gesturi necugetate, determinați fiind de către alții și acțiunile lor eronate...
     Nici măcar meseria de părinți nu e pentru toți chiar dacă își doresc asta, nu e pentru amatoarele de știuleți populari, nu e pentru aviatorii în brazdă, nu e pentru școlărițe iubitoare de vată pe băț, nici pentru culegătorii de capete de sfeclă, săpătorii de puțuri mici și mari sau pentru minionii înfierbântați după ce au golit o sticlă de votcă... un copil nu e un accesoriu, gen poșeta pentru chiuaua sau brelocul de la chei, nu e nici plușul plin de praf de pe dulapul bunicii și nici pufoșenia care să facă numai -miau- atunci când nu i-ai schimbat nisipul... e o responsabilitate de durată și trebuie tratată ca atare.
     Mai sunt și oameni buni cu suflet mare pe lumea asta care merită tratați cu respect și îți dai seama de caracterul lor atunci când îi întâlnești și ai răbdare să-i cunoști mai bine. Fă totul la momentul potrivit, nu aștepta să se întâmple minuni sau ca alții să facă primul pas în rezolvarea problemelor existente, acționează tu în sensul care trebuie și s-ar putea să vezi schimbări în bine, cere și ți se va da, nu lăsa prea mult timp să treacă ca să-ți scape vreo ocazie utilă de a obține ceea ce-ți dorești, lasă trecutul ăla în urmă chiar dacă are vechime, amintiri, o anumită încărcătură sau chip frumos, e prea evident că nu e de tine dacă nu a funcționat de atâtea ori și te gândește bine la ceea ce faci de acum încolo ca să nu regreți mai târziu că ți-ai îndreptat toată atenția în cu totul altă direcție în loc să vezi ceea ce era chiar în fața ta... cu ochii mari, cu voce blândă, cu brațele deschise, cu inima plină de iubire și pasiune și... mereu acasă.

În genunchi

Am căzut de atâtea ori cu sufletu-mi încărcat în palme încât mă mir că încă nu se văd rănile de la genunchi.
Am căzut de fiecare dată în fața tuturor, iubindu-i... iar singura care s-a oferit să mă ridice de jos am fost tot eu, ceilalți aveau ochi dar nu ca să mă vadă... și i-am iertat chiar dacă au ales să se răzbune pe mine pentru greșelile lor.
E un chin să îngenunchezi în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, așteptând cuminte, parcă să apară acel călău care-ți va tăia până la urmă capul...

Promit c-am să mai clipesc o dată

Cât de dureroasă poate fi tristețea unui om care nu înțelege de ce e pedepsit pe nedrept?
Cât de grea poate fi suferința unui om bun când cei din jur nu-și dau seama de valoarea lui?
Cât de ascuns poate plânge un om acolo unde nu îl vede nimeni?
Cât de adevărat poate zâmbi un om ca să mascheze tot ce îl chinuie?
Cât de recunoscător ar trebui să-ți fie un om când viața sa devine o poveste jalnică și e judecat de ceilalți după cum e descris de tine?
Cât tupeu poate avea un om să mintă în continuare când ceilalți știu deja adevărul?
Cât de multe poate îndura un om doar pentru puțină atenție și o mângâiere?
Câtă înjosire poate suporta un om care te așteaptă mereu cu drag acasă și e acolo pentru tine?
Cât de intens poate iubi un om pe un altul încât să fie capabil să facă orice chiar dacă știe că pentru acela el nu contează?
Cât de orb poate fi un om încât să alerge numai după oameni care nu îl vor sau care știu doar să rănească și să profite?

Câte îi poți tu oferi unui om care nu cere nimic, oferă tot ce are și ar merita totul?
Cât cântărești tandrețea până să o lași de la tine dacă știi că poți face un om fericit?
Cât de mult îi va fi simțită lipsa omului ăstuia când va înceta să mai fie?

Suflet, nu muri! iar tu inimă, mai bate o dată când ceasul tău va ticăi!
Promit că atunci, pentru tine cu drag am să mai clipesc și eu o dată...

Oameni de valoarea unui borcan cu dulceață

     Mulțumim că ești o persoană drăguță în general când ai nevoie de ceva ce numai noi putem să-ți oferim, însă nu răspunzi nici măcar cu un cuvânt niciodată, nu schițezi nici o reacție, indiferent despre ce ți-am scrie, ce ți-am spune, ce ți-am face, indiferent cât încercăm să evidențiem că ne pasă de starea sau existența ta cum facem cu majoritatea celor ce contează, cât ne bucurăm, iubim, râdem sau plângem în rând cu lumea, la modul amical bineînțeles, categoric nu vorbim aici de iubiri nelămurite între sexe care au speriat vestul... Nu, nimic nu contează, ești tu și restul lumii de la care ciugulești ce ai nevoie și apoi suntem noi care suntem conștienți de ceea ce faci dar te iertăm de fiecare dată, ne este milă de sufletul tău subțire, casant ca aripa fluturilor, puțin colorat dar într-un mod transparent, ne este milă de tine cum încerci să te îngrași de pe urma tuturor și atunci când te urci pe cântar nu pare că te-ai îngrășat deloc, poate doar în ochii lumii ești o oaie grăsună, în esență rămâi un om slab, slab de îngeri.

     Eu una nu sunt bogată deci nu pot face cadouri scumpe nimănui poate doar mici atenții dar nu oricui și nici nu mă pot duce în voie prin străinătate că nu dispun de mari fonduri financiare, nu plimb pe nimeni cu mașina pentru că nu am una personală și nici carnet de șofer, îmi iau lumea la pas, nu sunt un om prea fericit dar zâmbesc și încerc să-i înveselesc întotdeauna pe alții, nu sunt o ușuratică care să-i sature pe toți doar ca să capete importanță și un gram de atenție, mai bine rămân în lumea mea, nu-mi place să fiu în centrul atenției, sunt glumeață dar nu populară, sunt de fapt o simplă fată de casă, care preferă să facă ordine-n ”colibă” sau să învețe o rețetă nouă și să se piardă prin bucătărie, nu să meargă la cules de ”sfeclă”… iar să mă apuc să cumpăr oameni prin diferite moduri ca pe obiecte la obor doar ca să mă laud că am strâns în viață mulți prieteni, pe asta niciodată nu am să o fac pentru că văd lumea cu alți ochi față de alții...  E drept, multora le place să profite, culeg tot ce pică de bună voie sau silit de la taraba bogaților dar și mai drept e că, mulți ca mine nu-s dar nici eu ca ei prea mulți nu caut.

     Dacă am fi întrebați de sănătate, ni s-ar da câteva sfaturi, ni s-ar cere păreri, idei sau  doar  ni s-ar zâmbi sincer la un salut, noi ne-am bucura, nu am fi irascibili ca tine, am considera că se știe că existăm și se dă doi bani pe noi, am considera că avem o anumită valoare chiar și atunci când nu avem nimic de oferit, când nu trebuie să hrănim pe nimeni ca să aibă ochi să ne vadă și gură să ne rostească gratis un cuvânt, când nu trebuie să ne lipim ca un scai de fiecare în parte ca să nu ne pierdem și noi în mulțimea de ovine blonde, brune,  roșcovane, cu ochelari de cal și căpăstru din lumea celorlalți , când putem să ne purtăm liber și ne întâlnim cu oameni dragi fără să ne cuprindă spaima ca de un necunoscut întunecat, de o indiferență amară sau o tăcere de mormânt...

     Nu e tocmai plăcut să întâlnești oameni aparent prietenoși cu toată lumea, confuzi de personalitate și instabili de caracter, care ți se confesează, ți se spovedesc ca la preot sau se simt mândri să o vorbească de rău pe doamna cu pată-n frunte și ruj,  iar apoi să schimbe direcția brusc și să se lase cumpărați  negândit de acea doamnă cu un borcan de dulceață oferit cu scopul de a se îmbarca la bordul bârfei, mai apoi să se sudeze tocmeala i se pune sub bot și-un borcan cu zacuscă pentru ca nu cumva să-i fi pierit interesul de complot împotriva altora… tu nu ești întrebat mai nimic fără scop și nici nu ești lăsat să zici prea multe dar știi deja ce urmează, știi că amețita asta de oaie neagră nu îi e de folos nimănui prea mult, așa că asculți tăcut și-ți plimbi ochii peste stână după un eventual domn lup… în timp scurt așa cum era de înțeles, oaia neagră este înlocuită și cum doamna o evită subtil, vine iar la tine să se spovedească dar tu ești din nou tăcut, pentru că e evident că omul care-i prietenul tuturor de fapt nu e prietenul nimănui și mai bine te ferești de el decât să-l bagi în casă să te fure din cuvinte și murdar la gură de rozetă să te lingă pe-ncălțări.

     Drept e că ne întrebăm uneori ce au alții atât de special și nu avem noi sau ce e în neregulă cu noi ăștia din altă categorie de oameni dar probabil că e doar acel gând tatuat în creier, de disconfort al Eu-lui, ne încăpățânăm să acceptăm și să ne acomodăm cu faptul că s-ar putea să nu valorăm nici cât un bob de mac sub unghie pentru majoritatea din jur, că nu suntem destul de buni pentru a fi observați, nu suntem destul de deștepți dacă nu ajungem la aceeași concluzie într-o situație, că nu existăm dacă nu facem lucruri excentrice și nu încălcăm regulile naturii…  nu ne-am născut să fim perfecți ci speciali, de aceea nu putem fi toți la fel, ar fi un haos să rămânem toată viața la stadiul de ”salată de icre” fără să ne emancipăm... mie nu-mi plac icrele, nu-mi place să copiez stilul de viață al nimănui, nu am nevoie să împrumut și să mă exprim cu vorbele altora ca un dictator afon, nu lupt să depășesc standarde impuse și nu sunt nici de modă veche, reprezint mai exact cea mai bună variantă a mea, cea originală. 

În loc de urarea de an nou

Ok, până aici, mie deja mi-a ajuns să tolerez toate căcaturile altora, din momentul acesta îi cam dau dracului pe majoritatea și nu mai deranjez pe nimeni. 

Nu merită efortul de a compătimi și de a încuraja pe niciunul degeaba, nu merită să pierd timpul cu oameni la care tot al doilea cuvânt e o minciună, nu merită să implic sentimente de nici un fel sau să pun suflet atâta timp cât nu există nici o apreciere pentru acea stare de bine creată de mine, nu merită să scriu sau să vorbesc mult ca să îmbunez viața unui om și să primesc ca și răspuns doar două cuvinte seci sau mai rău, să nu mi se răspundă deloc, nu pot investi în ceva ce nu este al meu și nici nu a vrut să fie, nu pot să-i mai consider prieteni pe cei care nu știu cum să se comporte cu oamenii care țin la ei, nu e cazul să fiu încă un om de pe urma bunătății căruia se poate profita, sunt deja destui de genul acesta...

Eu una mi-am făcut datoria de om, de prieten, altul nu știe să și-o facă, am acordat șanse, am încercat să deschid noi orizonturi dar decât să exist numai ca să ofer altora tot ce am mai bun fără să primesc absolut nimic în schimb atunci mai bine mă lipsesc de câțiva oameni... De acum chiar dacă sună foarte egoist, eu contez, eu sunt pe primul loc iar apoi am să-i pun pe listă doar pe cei dragi, pe cei care merită și știu să-mi aprecieze existența, pentru restul să fie doar întuneric.

Și totuși sper ca într-un final să primiți un an bun, un suflet cu instrucțiuni de utilizare și multe acadele să vă mai îndulciți acreala cu ele...